Valva mitrală normală este compusă dintr-un inel fibros
atrio-ventricular pe care sunt ataşate cele două cuspe mitrale şi muşchii
papilari cu cordajele lor tendinoase. Cele două cuspe sunt situate astfel: una
antero-medial şi alta postero-lateral astfel încât astfel încât axul
orificiului mitral este orientat oblic înainte şi de la dreapta la stânga.
Cuspa antero-medială sau cuspa aortică are o suprafaţă mai
mare şi este mai importantă deoarece în timpul sistolei ventriculare ea
primeşte o mare parte din fluxul sangvin emergent, împideicând în acest fel
reîntoarcerea acestuia în atriul stâng, direcţionându-l spre orificiul aortic.
Foiţa anterioară a valvei mitrale are trei segmente: A1 – segmentul anterior,
A2 – segmentul mijlociu, A3 – segmentul posterior. Această nomenclatură este
importantă în descrierea unor segmente anatomice specifice de către
ecocardiografist către chirurg.
Cuspa postero-laterală întregeşte valva mitrală şi ajută la
închiderea orificiului mitral în timpul sistolei ventriculare. Foiţa
posterioară are o formă patrulateră şi este ataşată pe aproximativ trei cincimi
din inelul mitral. Cuspa posterioară prezintă de obicei două crestături bine
definite ce o împarte în trei segmente identificate ca: P1 – segmentul anterior
sau medial, P2 – segmentul mijlociu, P3 – segmentul posterior sau lateral.
Comisurile
valvei mitrale se pot defini ca fiind o zonă distinctă la nivelul căreia
foiţele anterioară şi posterioară se reunesc după inserţia lor pe inelul fibros
al orificiului mitral. Uneori aceste zone sunt bine definite, dar de cele mai
multe ori aceste sunt reprezentate de structuri subtile, şi nu pot fi
identificate decât cu ajutorul a două repere anatomice: axa de muşchi papilari corespunzătoare
şi cordajele tendinoase comisurale, ce au o configuratie specifică. Câtiva
milimetri de ţesut valvular separă marginea liberă a comisurilor de inelul
fibros. Această arie de ţesut valvular trebuie prezervată atunci când avem de
face cu un prolaps comisural şi segmentele corespunzătoare ale foiţelor
anterioară şi posterioară(P3 şi A3) trebuie rezecate, exemplu, sau o
regurgitare reziduală va avea loc din această regiune.
Zona de coaptare. Pe suprafaţa atrială a foiţelor valvei mitrale există două
zone: o zonă periferică netedă sau corp şi o zonă centrală aspră, rugoasă sau
zonă de coaptare. Linia de unire a celor două foiţe este uşor curbă, lucru uşor
de observat dintr-o vedere atrială. Zona de unire este reprezentată de
suprafaţa rugoasă a foiţei mitrale. Această zonă de unire este esenţială pentru
competenţa acesteia, precum şi adâncimea şi lungimea zone de unire reprezintă o
evaluare importantă a funcţiei valvei mitrale.
Inelul mitral. Valva mitrală este o valvă atrio-ventriculară care separă atriul stâng de
ventriculul stâng. Inelul mitral reprezintă joncţiunea anatomică dintre
ventriculul şi atriul stâng şi serveşte drept zonă de inserţie pentru ţesutul
valvular. Este împărţit în funţie de locul de inserţie al foiţelor
valvulare(inel fibros anterior sau posterior). Partea anterioară a inelului
mitral este anexată trigonului fibros şi este, în general, mai dezvoltată decât
inelul fibros posterior. Trigonul fibros drept este o zonă joncţională între
mitrală, tricuspidă, foiţa non-coronariană a inelului aortic şi septul
membranos. Trigonul fibros stâng se află la intersecţia celor două frontiere
fibroase stângi aortică şi mitrală. Inelul mitral este mai puţin dezvoltat la
nivelul de inserţie a foiţei posterioare. Acest segment nu este ataşat de structuri
fibroase, iar scheletul fibros din acestă zonă este discontinuu. Acestă parte
posterioară este predispusă să crească circumferinţa inelului mitral, având un
rol în apariţia regurgitării mitrale în asociere cu dilatarea atriului stâng si
ventriculului stâng; refacerea dimensiunilor inelului mitral este o parte
esenţială în chirurgia reconstructivă a valvei mitrale. Inelul mitral este
înconjurat de multe structuri anatomice importante care trebuie respectate în
timpul intervenţiei chirurgicale pe valva mitrală, incluzând valva aortică,
sinusul coronarian şi artera circumflexă.
Cordajele tendinoase fac legătura dintre muşichii papilari şi cele douq cuspe
valvulare în aşa fel încât muşchiul antero-lateral şi tendoanele lui
controlează jumătatea antero-laterală a valvei, iar muşchiul antero-lateral si
tendoanele lui controlează jumătatea postero-laterală corespunzătoare a valvei.
Cordajele
tendinoase sunt de trei grade:
1)
–
cordajele tendinoase de gradul 1 sunt acelea care se inseră pe marginea liberă
a cuspelor; în apropierea cuspelor aceste cordaje dau numeroase ramificatii
delicate ce formează o reţea fină prin care acestea se ataşează;
2)
–
cordajele tendinoase de gradul 2 sunt acelea care se inseră pe suprafaţa
ventriculară a cuspelor lângă marginea liberă a acestora; ele sunt în mod
distinctiv mai groase decât cordajele din grupul 1, şi de aceea ele derivă fie
din cei doi muşchi papilari sau dintr-un muşchi papilar şi peretele
ventricular;
3)
cordajele
tendinoase de gradul 3 sunt acelea care sunt scurte şi care se întind la
peretele ventricular până lângă baza cuspelor.
Muşchii
papilari sunt de obicei în număr de doi şi sunt opusi unul altuia
distribuindu-se celor două cuspe mitrale; ei provin din peretele ventricular
din zona joncţiunii apicale cu o ⅓ medială, unul fiind antero-lateral şi
celălat postero-medial. Ambii muşchi sunt situaţi în cea mai joasă porţiune a
ventriculului stâng; cel antero-lateral provine din concavitatea peretelui
antero-lateral al ventriculului stâng şi cel postero-medial din zona joncţiunii
suprafeţelor septale şi posterioare.
